     Pe langa plopii fara sot

     



Pe langa plopii fara sot

          Adesea am trecut;

Ma cunosteau vecinii toti-

          Tu nu mai cunoscut.



La geamul tau ce stralucea

           Privii ata de des;

O lume toata-ntelegea-

            Tu nu mai inteles.



De cate ori am asteptat

          O soapta de raspuns!

O zi din viata sa-mi fi dat,

          O zi mi-era de-ajuns;



O ora sa fi fost amici,

         Sa ne iubim cu dor,

S-ascult de glasul gurii mici

         O ora si sa mor.



Dandu-mi din ochiul tau senin

         O raza dinadins,

In calea timpilor ce vin         

O stea s-ar fi aprins;



Ai fi trait in veci de veci 

       Si randuri de vieti,

Cu ale tale brate reci

        Inmarmureai maret,



Un chip de-a pururi adorat

        Cum nu mai au perechi

Acele zane ce strabat

      Din timpurile vechi.



Caci te iubeam cu ochi pagani

          Si plini de suferinti,

Ce mi-i lasara din batrani

          Parintii din parinti.



Azi nici macar imi pare rau

          Ca trec cu mult mai rar,

Ca cu tristeta capul tau

           Se-ntoarce in zadar,



Caci azi le semeni tuturor

           La umbra si la port,

Si te privesc nepasator

           C-un rece ochi de mort.



Tu trebuia sa te cuprinzi

      De acel farmec sfant,

Si noaptea candela s-aprinzi

           Iubirii pe pamant.



	Mihai Eminescu

	1883, 28 August / 9 Septembrie

.

